Mere

Mărul (Malus domestica) este o specie de plante din familia Rosaceae. Această specie cuprinde între 44 și 55 de soiuri, care se prezintă ca pomi sau arbuști. Varietățile de măr cresc în zona temperată nordică din Europa, Asia și America de Nord, printre acestea existând un număr mare de hibrizi.
Cea mai răspândită formă a mărului este mărul cultivat (Malus domestica).
Chiar dacă este un aliment, calitățile sale terapeutice sunt cunoscute încă din timpuri străvechi. Plinius cel Bătrân îl recomandă în bolile de stomac, iar ceva mai târziu, călugărița Hildegard von Bingen recomandă mărul contra migrenelor, a durerilor de ficat și de splină.
Mărul are acțiune tonică, diuretică, uricolitică, depurativă, antiseptică, intestinală, hipocolesterolemiantă și laxativă. Este indicat în astenie, surmenaj, convalescență, graviditate, anemie, reumatism, gută, litiază urică, hepatită, colibaciloză, stări febrile, ulcer gastric, gastrite, insomnie, diabet și altele.
Partea comestibilă a mărului este receptaculul (o prelungire a codiței), iar fructul în sine este ceea ce se numește în termeni populari “cotor”, parte care în cele mai multe cazuri nu este comestibilă.
Cercetarea de bază sugerează că merele pot reduce riscul de cancer la colon, cancerul de prostată și cancerul pulmonar.[1] Cojile de mere conțin acid ursolic, care, pe baza experimentelor pe șobolani, crește masa mușchilor scheletici și a țesutul adipos brun, de asemenea scade grăsimea de culoare albă, reduce obezitate, intoleranța la glucoză și steatoza hepatică.