Rosie

Roșia (pătlăgica roșie sau mult mai rar tomata), numită științific Solanum lycopersicum, este o plantă din familia Solanaceae, apropiată pe linie genetică de următoarele plante, de asemenea originare din “Lumea Nouă”, tutun, ardei, cartof, vânătă și physalis alkekengi. Roșia este o plantă nativă a sudului Americii de Nord și nordului Americii de Sud, având un areal natural de extindere din centrul Mexicului pînă în Peru.

Este o plantă perenă, crescută adesea în climate temperate ca o plantă anuală, atingând frecevent între 1 și 3 m înălțime, cu un trunchi mai mult ierbos, care crește de cele mai multe ori, ca orice altă plantă cățărătoare, pe tulpinile altor plante, pe bețe sau garduri.

Este cultivată la aproape toate latitudinile, ocupând o suprafață de aproximativ 3 milioane de hectare, adică o treime din terenul consacrat legumelor.[necesită citare]

Termenul denumește, de asemenea, fructul cărnos al plantei, care este una dintre legumele cele mai importante din alimentația umană, consumată în stare proaspătă sau preparată. Ocupă locul doi, după cartof, între legumele utilizate în bucătărie.[necesită citare]Frunzele plantei sunt lungi de 10–25 cm, de formă penat-compusă, având 5–9 frunzulițe, fiecare dintre acestea având până la 8 cm lungime, cu margini serate. Atât trunchiul cât și crenguțele, respectiv frunzele sunt acoperite cu excrescențe asemănătoare părului animalelor. Florile sunt mici, de circa 1–2 cm, galbene, având corola formată din cinci sepale și cinci petale, fiind grupate în inflorescențe de 3 până la 12 flori. Rosia are un pH acid de 5,5.

Cuvântul tomată, respectiv toate variantele sale din spaniolă, engleză și alte limbi, este un cuvânt derivat din limba populațiilor mezo-americane Nahua, tomatl. Numele științific al plantei, care provine din latină, lycopersicum, semnifică “piersică-lup”, conform lyco – lup și persicum – piersic(ă).
Studii recente efectuate de institute de renume din Italia au determinat ca, desi rosia este considerata a fi “fructul inimii”, consumul excesiv de roșii poate provoca anevrismul aortei toracice si abdominale, angina pectorala, aritmii si arteroscleroza. Doza zilnica maxima recomandata este de 3/4 – 1 rosie. Orice depasire poate avea urmari grave.