Acest fel de caltaboş — foarte apreciat pe vremuri — se prepară mai rar. Cu toate că e gustos şi economic „nu mai este la modă“, reţeta lui fiind aproape necunoscută.
Se toacă mărunt — de 2—3 ori — 1 kg carne macră de porc, 1250 g de grăsime de la gît şi dacă putem procura, şi 250 g osînză de vită. Se condimentează cu 3 g piper, 70 g boia de ardei dulce, 60 g sare şi 1,5 g silitră. Compoziţia se frămîntă bine şi i se mai adaugă puţin chimen pisat mărunt şi coajă de lămîie rasă. Compoziţia se pune în maţ uscat de vită, după care se răsucesc după plac în bucăţi, se zvîntă o zi la loc răcoros şi bine aerisit unde „se coace” carnea. Se afumă la fum rece, pînă ce capătă o culoare gălbuie.
Comentarii recente